Entr’acte cu Kazimir Malevici (23.02.1879 – 15.05.1935)


Încă un pictor în vâltoarea vremurilor tulburate de maşinăriile care au ucis pictura ca oglindă, ca embelmă a rangului social, ca istorie: aparatul de fotografiat şi cel de filmat.

Binenţeles, Malevici merge pe acelaşi drum ca şi celilalti pictori eliberaţi de constrângerile tabloului la comandă, liberi să picteze ce vrea pana lor. De fapt, pictorii „eliberaţi” născocesc reguli noi de care ţin cu dinţii ca nişte academişti versaţi şi-şi rup urechile de pe ei în apărarea acestora.

Malevici urmează cuminte drumurile nou deschise.

Impresionist

„Fauve”

Cubist

Şi apoi asta!

În zorii celei mai radicale revoluţii politico-sociale se naşte pictura supremă. Nu e de mirare. Culme a tabloului ca obiect, culme a abstractului, a non-figurativului. Ce e asta!? Un tablou, pur şi simplu. Nici până în ziua de azi această lucrare nu este recepţionată cu comoditate. Toate manierele de vernisaj se duc pe apa sâmbetei în faţa acestui neant geometric sau mai degrabă tot geometric? Care este acea onomatopee a cunoscătorului care să salveze aparenţele? Pentru că nu poţi privi decât ca un sălbatic. „hm!, aha!, tz tz!” nu te liniştesc de data asta. Poţi să treci prin toate fazele premergătoare ale artei abstracte, fără ca să te ţină cineva de mână, pentru că aceste faze, toate, sunt înlănţuite şi te pot conduce înapoi pe terenul sigur al figurativului până hăt, la picturile rupestre . Dar aici trebuie să te ţi dom’le de ceva sau de cineva.

Ca un sălbatic, poţi să pui mâna să simţi rama şi textura, poţi să adulmeci aroma pânzei amestecată cu cea a uleiului, poţi chiar să-i molfăi un colţ, poţi să îl priveşti până îţi stă mintea în colţuri. Nu poţi, în schimb, să emiţi fraze sforăitoare camuflându-ţi elegant guşa cu arătătorul.

Acest imens semn de punctuaţie (de tipar) – nu reprezintă asta! Asta e doar o vorbă de guşat – marchează un moment de linişte în pictură. Nu avem poveste, nu avem nuanţe, nu avem ritm, avem în schimb tabloul în sine. Nu putem spune despre el altceva decât că este ceea ce este. La fel ca şi despre un obiect utilitar; furculiţă sau macara.

Ce putea să urmeze din partea artistului care nu şi-a pierdut minţile în această linişte perfectă? Binenţeles, variaţiuni pe aceaşi temă:

Pătratul alb – revine dinamismul

Cercul negru – deja avem un balans al volumului, se şi aude ceva.

Iar apoi muzica – arta cu adevărat majoră , spre care toate celelalte tind– îşi reintră în drepturi.

Este interesantă evoluţia picturii lui Kazimir Malevici dar nu neobişnuită. El se întoarce treptat la figurativ şi ajunge din punct de vedere stilistic cu mult în urma impresionismului de la începuturile carierei.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: