Archive for July, 2010

Tetro- Francis Ford Coppola


O drama familiala dezvoltata in jurul unui secret datorat unei personalitati impunatoare, negative a tatalui. Care este secretul? Nu conteaza. Conteaza doar ca exista un personaj cu un ego imens, un tata ale carui dimensiuni negative sunt aproape mitologice. Dimesiunea mitologica a tatalui reverbereaza asupra fiului cel mare, Tetro, cu amploare tragica. Autoexilarea acestuia din urma si negarea trecutului sunt elementele care definesc personajul principal. Cel putin, acestea sunt elementele care conteaza in parcursul acestuia dintre punctul A si punctul B al povestii. Alaturi de figura mitica, constanta a tatalui si cea tulburata, a fiului cel mare, avem figura fiului cel mic care cauta sa dezlege misterul fratelui autoexilat si transformat in acest autoexil pana la punctul in care pare de nerecunoscut. Fratele mic are un parcurs ascendent pe care naivitatea si curajul tineretii o asigura.

Avem de a face astfel de trei ritmuri diferite. Aceste ritmuri ale celor trei personaje construiesc atmosfera emotionala a filmului.

Tatal- Klaus Maria Brandauer- este un rol atat de mic incat ar fi putut foarte bine sa treaca drept figurant. Asta nu se intampla din doua motive. Primul este Klaus Maria Brandauer insusi cu alura sa infricosatoare si malefica si al doilea este constructia scenariului in asa fel incat tot ce se intampla se intampla din cauza tatalui. Este personajul omniprezent. Despre el este vorba incontinuu. El asigura fundalul intunecos, ritmul constant care construieste atmosfera generala.

Tetro- este solo-ul patetic, oscilant, care-si permite ruperi de ritm, caderi, opiri si relansari. Parcursul sau este marcat atat de tata cat si de fratele mai mic. Tetro resimte ambele ritmuri si actioneaza marcat de acestea.

Fratele mic- secondeaza solo-ul, El este constant ca si ritmul tatalui dar pe alt fagas. Constructiv, provocator, indraznet si plin de candoare.

Coppola expune drama propriei familii si nu incearca sa o scoata din vadul clasic al dramei de familie, nu prin felul in care deapana povestea si isi conduce personajele. Uneori am avut impresia ca micile clisee sunt chiar invitate dinadins sa contribuie la mozaicul filmului. In asamblu pare sa regizeze o opera cu tot fastul necesar.

Tetro, dincolo de o poveste mica pentru omenire, mare pentru universul propriu al lui Coppola, este un deliciu vizual. Performanta operatorului Mihai Malaimare JR este absolut incantatoare. Poate ca alegerea peliculei alb-negru este una usor de luat daca vrei sa impresionezi artistic. Poate alternarea alb-negrului pentru prezent cu colorul pentru trecut este tot un truc care atinge maniacii vizuali. In orice caz, desi un pic poate prea evident estetizanta, imaginea inobileaza scenariul. Ii face doar bine.

%d bloggers like this: